Comunicarea in cadrul grupului
Comunicare reprezinta înstiintare, stire, veste, raport, relatie, legatura. Cam acestea ar fi sinonimele care ne sunt oferite de catre dictionarul explivativ pentru comunicare. Desi pare simplu întelesul comunicarii este mult mai complex si plin de substrat. Comunicarea are o multime de întelesuri, o multime de scopuri si cam tot atîtea metode de exprimare si manifestare. Nu exista o definitie concreta a comunicarii însa se poate spune cel putin ca, comunicarea înseamna transmiterea intentionata a datelor, a informatiei.
Ce se întelege prin comunicare:
o provocare constanta pentru psihologia sociala;
o activitate;
satisfacerea nevoile personale;
legatura între oameni, etc.
Prin comunicare se exprima ceea ce se petrece, s-a întîmplat ori se doreste sa aiba loc la nivelul grupului si/sau al fiecaruia. Ca urmare, realitatea exprimata sau de exprimat se prezinta ca fapte, sentimente si relatii între fapte si sentimente.
Faptele, înfatisate ca incontestabile, sînt alcatuite din ce se vede: inclusiv atitudini posturale, gesturi, culori, forme, figuri, dimensiuni; ce se aude: vorba, timbrul vocii, muzica, sunetele, zgomotul, ritmul, tacerea, intensitatea interventiei; ce se spune: cuvîntul (ca sens), continuturile; ce se face: actiuni, munca (organizarea ei), obiectele produse, cercetarea, exercitiile practice, rezultatele obtinute.
Sentimentele prezente la grup, subgrup sau individ sînt recunoscute si prelucrate, constient sau inconstient, de fiecare. în fapt, ele sînt afectivitatea pe care o genereaza si/sau o manifesta fiecare grup în modelele sale de tensiune, de satisfactie, de putere, de euforie. Individual, fiecare le resimte la fel si totodata diferit: pozitiv/negativ, atractie/respingere, bucurie/durere, satisfactie/frustrare, forta/slabiciune, indiferenta/entuziasm. Relatia fapte-sentimente se prezinta la nivelul intentiei, senzatiilor, impresiilor, întelegerii faptelor, contextelor, oamenilor. Fiecare persoana are tendinta sa deformeze, sa interpreteze, sa înfrumuseteze ori sa umbreasca ceea ce vede, aude, simte. în gradul si nivelul de deformare intervin caracterul si experientele anterioare (backgroimd-u\). Ca realitate, relatia ia forma de ceea ce s-a perceput: o agresivitate, o maniera atractiva de prezentare desi, uneori, aceeasi situatie poate fi perceputa exact invers de altcineva; ceea ce s-a înteles, deoarece si întelegerea poate sa difere. De retinut ca aici mai intervine si rolul ambiguitatii cuvintelor. Contextele însele, la rîndul lor, au semnificatii diferite pentru fiecare. A se vedea experienta jurnalistului, care scri exact invers decît un alt coleg, de alta publicatie, desi ambii vorbesc despre acelasi eveniment, din acelasi loc si despre acelasi moment al derularii lui; ceea ce s-a exprimat, diferentele fiind date de claritate, trunchieri, aluzii care, uneori, sînt folosite pentru a lasa întelesul în seama celui care receptioneaza mesajul; ceea ce am vrut sa se exprime. Este interventia deschisa a receptorului care, pentru ca a vrut, a asteptat sa auda, sa vada, sa se spuna si a privit astfel îneît toate se vorune pe seama persoanelor, locuitorilor, momentelor de care avea nevoie. Ne face placere sa conferim o anumita semnificatie celor percepute si sa credem ca sensul acesta (al nostru) l-am dobîndit atunci de la ...
Orice analiza evidentiaza ca întelegerea realitatii genereaza o perspectiva complementara, impunîndu-se atentiei realitatea constienta si exprimata; realitatea constienta si neexprimata; realitatea inconstienta.
Daca în realitatea constienta si exprimata rolul formatorului se reduce la a o face remarcata celorlalti, sugerînd eventual noi tehnici de reformulare si prezentare, pentru realitatea neexprimata subiectul trebuie ajutat sa scoata din adîncuri imaginile pe care le pastreaza. Cauzele care l-au dus la neactivarea lor pot fi multiple de la interventii brutale pîna la insatisfactii adîncite de educator, la nereusita în comunicare si la nestimularea curajului de manifestare. De aceea, caile de interventie devin anevoiase daca nu se cunosc antecedentele procesului. Formatorul poate valorifica ambivalentele favorabile ori poate sa le creeze, pentru ca fiecare sa exprime faptele de care are stiinta sau ia cunostinta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu